REGRETUL PREJUDECATII VS CIMITIRUL

Stau si ma gandesc de cateva zile daca sa scriu sau nu postarea aceasta. Stau si ma gandesc nu numai la posibiliateta de a intra “de buna voie si ne silit de nimeni” in centrifuga judecatii umane, dar si la impactul asupra celor despre care scriu. Asa cum v-am obisnuit, scriu, cat se poate de sincer numai si numai despre trairile mele, asa cum sunt ele in faza cea mai bruta, despre experientele mele, prezentate intr-un mod mai neslefuit. Avand in vedere “curajul” gandurilor anterioare m-am decis totusi sa scriu.

Niciodata nu-am considerat o persoana cu idei preconcepute. Cu principii,da. Cu idei preconcepute,nu. Nu ma consider misogin. Nu ma consider rasist. Nu ma consider xenofob si cu atat mai putin nu ma consider homofob. Cel mai important lucru in enumerarea de mai sus nu e neaparat cum ma consider eu, ci mai mult cum sunt vazut de catre ceilalti.
Din totdeuna am avut o parere contradictorie fata de homosexuali. In aparenta, daca auzem sau aflam despre cineva ca este homosexual, nu ma deranja. Nu ma impresiona in niciun fel, deci putem spune ca “ma lasa rece” orice inclinare sexuala. Lucrurile insa se schimbau in momentul in care intram in contact direct cu o persoana cu inclinatii homosexuale. In momentul respective, gradul meu de toleranta atingea cota 0. Bun, sa nu exageram. Poate nu 0 dar oricum o cota redusa in raport cu oricare alta categorie de oameni. Nu am inteles niciodata fenomenul. Nu cel al homosexualitatii, cat cel petrecut in interiorul meu vis-à-vis de aceasta “minoritate”. Nu am stat sa analizez foarte mult cauzele. Nu am initiat un raport intelectual fata de sentimentul meu de repulsie. Nu mi-am dorit niciun moment sa incerc sa inteleg sau sa-I inteleg. Intemplator sau nu, pe parcursul lecturilor mele adolescentine , am aflat cateva argumente pro-homosexualitate. Cateva argumente explicitate nu de catre homosexuali veritabili ci mai degraba de psihologi,sexologi sau filozofi. Argumente pe care prefer sa nu le enumar aici, nu din lipsa lor cat mai degraba pentru a nu da nastere la repulsii mai mult sau mai putin intemeiate.
Dupa cum spuneam, parerea mea despre homosexuali nu era una dintre cele mai bune. Judecam fenomenul dupa niste margini impuse de gandirea de tip sablon impusa de societate. Aerul de prejudecata se amesteca cu repulsie organica. Mixtul de pareri era dominat de dorinta de respingere atat a acestor oameni, cat si a fenomenului in sine.
In ultimul timp, datorita unor imprejurari fericite am ajuns sa intru in contact cu multe sau foarte multe persoane de orientare homosexuala. Spun foarte multe in raport cu interactiunile mele anterioare. Am ajuns sa cunosc homosexuali care profeseaza, unii dintre ei chiar exceleaza in multe domenii de activitate. Am ramas surprins de cat de usor am interactionat. Cat de usor mi-am depasit prejudecata. Cat de usor am comunicat. Sunt sigur ca lucrurile astea s-au intamplat natural, la fel cum stiu ca sexul meu nu a fost un argument definitoriu in relatia cu acesti oameni. Incet incet am inceput sa ma gandesc mai profund (poate termenul nu este cel mai potrivit in context) la ce inseamna sexualitatea in general si homosexualitatea in special. Am realizat ca de foarte multe ori prin gandurile sau dorintele mele carnale sunt cu mult mai “deviat” decat multi dintre ei.
Aceasta postare nu se vrea a fi un manifest pentru sau in sprijinul homosexualilor. Ea reprezinta doar o justificare, poate tardiva a mea in fata propriei constiinte si un regret generat de o prejudecata ridicola.
Reprezinta poate un manifest pe “restul lumii”. Pentru aceia dintre noi care judecam fara a ne judeca pe noi inainte. Pentru noi cei care consideram ca “pacatele” altora sunt mai mari decat ale noastre, indiferent ca ”pacatele” lor cu siguranta nu ne afecteaza pe noi. Sunt convins ca cel putin fata de mine am gresit infinit mai mult prin impunerea unei pareri negative decat au gresit ei fata de societate. Sunt cat se poate de heterosexual, dar imi place sa cred ca iubesc si apreciez oamenii si caracterele,nu dorintele si trairile lor, indiferent de sex sau sexualitate.
Am decis sa scriu acest articol din multe motive. Toate la fel de intemeiate. Primul si poate cel mai “dureros” tocmai l-am descris mai sus. Al doilea a fost o intamplare petrecuta acum cateva saptamani, cand am avut ocazia sa cunosc un om realmente deosebit. Intamplator sau nu este homosexual. Nu stiu daca se mandreste cu asta sau daca isi face un titlu de glorie din orientarea lui, dar cu siguranta nu se ascunde. Nu ii este rusine (acum inteleg ca nici nu are de sa-I fie) si spre deosebire de multi dintre noi isi asuma poate cel mai important lucru si anume isi asuma cine este si ce este el!!!
Asa cum spuneam am avut ocazia sa-l cunosc pe Adrian Telespan. Am avut totodata nesansa sa-l cunosc in ultima lui zi in Romania, el locuind la Londra si astfel intalnirea noastra a fost una destul de scurta. Cu acea ocazie am aflat ca venise in Romania pentru lansarea primei lui carti, denumita destul de sugesti CIMITIRUL. Nu stiam mare lucru despre el si cu siguranta nu staim nimic despre cartea lui. La cateva zile dupa scurta noastra intalnire am descarcat cartea in format electronic. Tin sa precizez ca nu sunt un admirator al lecturilor “electronice” si ma consider inca de moda veche in materia cititului, dar spre marea mea surprindere am constatat ca prima editie a cartii lui se epuizase din librarii In mai putin de o saptamana de la lansare. Am inceput sa citesc cartea si dupa primele pagini am fost atat de socat incat l-am cautat pe internet si l-am abordat ulterior telefonic pentru o scurta discutie. Socul meu nu s-a referit niciun moment la povestirile din carte. Nu era prima carte pe care o citeam si care avea drept subiect viata si intamplarile cat se poate de reale (chiar si cu numele personajelor reale schimbate din motive lesne de inteles) ale unui autor. Socul a venit din faptul ca intamplator sau nu, m-am regasit in multe ipostaze. Nu ma refer la partea erotica sau cu atat mai putin la cea “hardcore”. Ma refer efectiv la mentalitate, la modul de abordare a unor problem “de viata”, la modalitatea de a visa si ce se observa mai greu dar exista din plin la DORINTA SI SPERANTA. Nu vreau sa fac reclama cartii, la fel cum prin postarile mele nu vreau sa fac reclama nimanui si niciunui produs, insa am gasit in esenta cartii ceva ce m-a facut si pe mine sa pornesc acest blog si anume ideea de a transmite celorlalti sentimentele,trairile,experientele si gandurile in forma cea mai curate (indiferent cat de “murdare” sunt ele), bruta si corecta. Sincer recomand tuturor cititorilor mei sa incerce sa citeasca aceasta carte. Va recomand sa depasiti limbajul, poate uneori trivial,dar foarte intalnit in ziua de azi si de care vrem nu vrem ne folosim si noi in anumite moment, fie ca recunoastem sau nu. Recomand celor mai pudici dintre voi sa depasesca pasajele scenelor erotice descrise cu lux de amanunte, uneori poate mult prea exact. Recomand celor care se plictisesc repede sa faca un efort de vointa pana la final. Va recomand toate acestea dintr-un singur motiv si anume acela de a avea ocazia sa traiti o parte din viata unui om,din viata unui contemporan mai mult sau mai putin obisnuit si de a avea ocazia sa va confruntati cu propiile voastre ganduri. Sunt curios cati dintre voi o sa aiba puterea sa recunoasca, chiar si in sinea lor ca se regasesc in cel putin cateva dintre randurile cartii. Va recomand sincer: CIMITIRUL de Adrian Telespan! So…!

https://www.facebook.com/pages/Cimitirul/159718990898857

Leave a Reply