Imi doresc sa scriu postarea aceasta de cateva zile. Nu timpul m-a oprit. Nici lenea, iar de inspiratie nu mai vorbesc. Inspiratia imi vine din experientele zilnice. Cred ca totusi ceva m-a oprit sau mai bine zis m-a amanat. Incerc sa analizez sec doua trairi,doua emotii sau doua lucruri care se intampla adesea in curriculum sentimentelor. Totusi, urmeaza sa ma refer la doua situatii aparent opuse, poate nu contradictorii dar nici simetrice ( a inteles cineva, ceva?!?).
Oare ce este mai crunt, mai greu si mai dureros? Sa iubesti si sa nu primesti reverul, ca in tenis sau sa ai toate premisele iubirii si sa nu poti sa te bucuri de ea?
Sincer, intrebarea ma depaseste, cu toate ca inclin spre varianta a doua.
Asa cum vorbeam in postarile anterioare, cand iubesti, Dumnezeu,liberul arbitru, inima, sufletul sau poate toate la un loc, iti dau o putere greu de imaginat sau de inteles din exterior. Cand iubesti nu mai conteaza nimeni si nimic. Atunci cand iubesti faci tot ce este omenesc posibil sa fi langa persoana iubita, sa te bucuri de ea,sa se bucure de tine. Atunci cand iubesti, chiar si daca iubirea nu se intoarce la tine si bumerangul sentimentelor se frange la jumatatea drumului, esti prea ametit de aburii parsivi ai dragostei. E greu in momentul in care faci totul ca sa fi cu persoana iubita, iar ea nu iti intoarce simtamintele, sa realizezi dezamagirea. Fiecare “esec” reprezinta o noua motivatie. Fiecare zi e un razboi dragoste contra dragoste, fiecare deziluzie este depasita prin dorinta si prin insasi sentimentul nemernic al iubirii. Este starea in care indiferenta dureroasa este anihilata de speranta naivitatii indragostitului. Chiar si daca ea sau el nu te vede,nu te crede sau nu te vrea, tu, te ridici mai presus de orice umilinta si incerci in permanenta sa convingi, sa-ti impui sentimentul nobil si sa “cuceresti”, iar cand epuizezi realmente tot arsenalul de motivational, atunci suferinta este minora sau deloc. Dispare pentru ca, inevitabil a disparut si sentimentul. Cand a disparut sentimentul a disparut si motivatia. Poate pentru pacient aceea este adevarata eliberare.
Ce se intampla oare cand iubesti si esti iubit dar NU SE POATE?!?
Ce se intampla atunci cand sintagma “dragostea invinge tot” se transforma din axioma in negatie? Cand iubesti pe cineva,cand acel cineva te iubeste dar din varii motive nu poti alatura sentimentele, cand dragostea impartasita reciproc sta frematoare la bariera, asteptand sa treaca “trenul interzis”, bariera sa se ridice, iar dragostea, la fel ca si viata sa-si urmeze cursul firesc. Probabil ca psihologii au pentru asta un termen specific, poate unul exotic, poate de ce nu sindromul “Romeo si Juliet”. Indiferent de definitie, sentimentul este crunt. Este crunt,crud si dureros sa iubesti si sa te iubeasca si cu toate astea ratiunea,motivele si societatea sa te desparta. Sa iubesti si sa-ti lipseasca puterea de a te bucura de dragoste este poate printre pacatele capitale pe care le poate face un om. Bucuria vietii se transforma in frustrarea neputintie, dorinta neimplinita se transforma in amaraciune dorita, iar noi ne transformam in criminali de sentimente si ne meritam orice soarta ne este decisa. Iubirea netraita cu bunastiinta este pedepsita, iar sentimentul neimpartasit isi merita soarta cruda.
Asadar, ma intreb, oare care taire este mai periculoasa,mai crunta si mai dureroasa?!? Poate ca in ambele cazuri ne meritam soarta, oricare ar fi ea! So…!
